Alexandr Puskin - Presimţire

În tăcere se-adunară
Norii deşi pe chipul meu;
Soarta înciudată, iară
Mă ameninţa din greu...
Am s-o-ntâmpin cu răbdare?
Îi voi mai păstra dispreţ?
Voi avea ne-nduplecarea
Mândrei mele tinereţi?

După-o viaţă zbuciumată,
La furtuni nepăsător,
Poate şi de astă dată
Aflu ţărmul salvator...
Dar presimt de azi, şi sânger,
Ceasul neînduplecat,
Şi-ţi strâng mâna ta de înger,
Cât e vreme, înc-o dat'.

Blând, cu-a vocii tale vrajă
Bun rămas, şopteşte-mi dar,
Şi privirea ta gingaşă
Pleac-o trist, ridic-o iar;
Amintirea vesnic vie
Inimii ce-i ţine loc
De speranţă, de mândrie
Şi de-al tinereţii foc.


traducere Veronica Porumbacu