Lermontov Mihail Iurievici-Demonul

Mă jur pe-ntâia zi a firii,
Mă jur pe ultimu-i azur,
Pe blestemul nelegiurii ,
Pe veşnic adevăr mă jur.
Mă jur pe chinul prabuşirii,
Pe sacrul biruinţei dor ;
Mă jur pe clipa întâlnirii,
Pe–ameninţarea despărţirii,
Pe visul meu nepieritor
Mă jur pe duhuri , pe înfrângeri,
Pe goana lor din loc în loc,
Mă jur pe veghetorii îngeri,
Vrajmaşi cu paloşe de foc ;
Mă jur pe iad ,pe cer ,pe fire,
Pe tine jur ,ca să-mi rămâi,
Mă jur pe ultima-ţi privire,
Mă jur pe lacrima-mi dintâi,
Pe răsuflarea-ţi ce-n tăcere
Revarsa-al buzelor prinos,
Pe părul lung şi mătăsos,
Pe fericire şi durere,
Pe dragostea ce-ţi port duios ;
Mă jur să fug de răzbunare,
Mă jur să nu mai fiu trufaş ;
De azi din lume va dispare
Cel ce-i al răului făptaş ;
Vreau să mă rog ,vreau să iubesc,
În bine iar să cred voiesc.
Cu lacrimi de căinţă-alerg,
Vrând de pe fruntea mea să şterg
Stigmatul flăcării divine –
Să fie vrednică de tine,
Şi tot ce-i viu, nestingherit
Va înflori, de rău lipsit !
O,crede-ma :sunt primul care
Te-a preţuit şi te-a-nţeles ;
Şi-am pus puterea-mi la picioare
Şi drept icoana te-am ales
Dă-mi dragostea ce se –nfiripă,
Dau nemurirea mea pe-o clipă ;
Tamara , crede-mi sfântul ţel :
Că-n dragoste ,precum şi-n ură,
Eu sunt statornic, eu nu-nşel !
Eu ,fiul hăurilor reci ,
Spre stele te-oi purta de mână ;
Vei fi pe univers stăpână ,
Şi draga mea vei fi pe veci ;
Privi-vei lumea de departe ,
Neîncercând compătimiri ,
Pământul – fără fericire
Şi frumuseţe , fără moarte_
Pe care-i crima şi tortura,
Pe care nici un suflet nu-i
Să-şi ducă, fără teamă , ura,
Ori subreda iubire-a lui.
Dar poate tu nu ştii ce–nseamnă
Iubirea unui muritor ?
E-al tânărului sânge zbor,
O zi-nsorită-n rece toamnă.
Cine înfruntă desparţirea,
Ispita unui chip frumos,
Ori plictiseala ,istovirea ,
Şi visul van şi mincinos ?
Nu ! Află :nu ţi-e dat de soartă,
Prietenă,ca paşnic stând ,
Tu să te ofileşti curând
Ca jertfă-a pizmelor de rând ;
În lumea-ţi strâmtă şi deşartă ,
Între nepăsători , mişei ,
Speranţe sterpe , teamă vie ,
Tu , între ziduri reci şi moarte ,
Cercând al patimilor greu
Ai să te stingi , în rugi mereu ,
Deopotrivă de departe
De oameni şi de Dumnezeu
O , nu !Tu ,splendidă fiinţă ,
O altfel de osândă ai ;
Te-aşteaptă-o alta suferinţă ,
Şi altfel de-ncântări şi trai ;
Tu lasă vechile dorinţi ,
Şi lumea , sorţii ei meschine ;
În schimb am să-ţi deschid depline
Şi neştiute cunoştinţi;
Iar duhurile mele ,toate ,
Smerite te-or slăvi atunci ,
Şi slujitoare fermecate
Vor aştepta să dai porunci ;
Luceafărului eu cununa
Smulgând-o ţi-o voi da în dar ,
Şi roua ce-oglindeşte luna
Pe-a ta cunună-am să presar ;
Ţi-oi făuri o cingătoare ,
Din asfinţit fâşii rupând ,
Şi tot văzduhul străbătând
Le-oi adăpa cu-arome rare ;
Cu melodii a ta ureche
Necontenit o voi vrăji ;
Din nestemate-ţi voi zidi
Palate fără de pereche ;
Oi cufunda în mări , ca vântul ,
Voi sageta spre stele-n zbor ,
Ţi-oi dărui întreg pământul-
Iubeste-mă !…

Specific că este vorba de jurământul Demonului , din partea a x-a a poemului cu acelaşi nume,al lui Lermontov.