Opreşte-te şi-ncearcă să-ţi faci intensă clipa.
Nu mă-ntrista şi astăzi, făptură diafana,
Mai toarnă-mi vin! Amurgul m-atinge cu aripa...
Bea vin! În el găsi-vei Viaţa-fără-moarte.
Pierduta tinereţe din nou ţi-o va reda,
Divinul timp al rozei şi-al inimii curate!
Trăieşte-ţi clipa dată! Căci clipa-i viaţa ta!
Grăbite ca şi apa şi repezi ca un vânt
Ce-aleargă prin pustiuri, fug zilele-mi puţine.
Şi totuşi doua zile indiferente-mi sunt:
Ziua de ieri şi ziua care-o să vină mâine.
Nu depăşi prezentul cu gândul! Ştii tu oare
Măcar daca-ai să termini cuvântul început?
Mâini poate deja fi-vom asemeni celor care
De şaptezeci de veacuri în neant au dispărut.
În parfumatul prier, când - beată de iubire
Tu îmi întinzi paharul, eu uit ziua de mâine.
De m-aş gândi atuncea la rai si mântuire,
N-aş pretui, iubito, mai mult decât un câine.
Se-ntoarce anotimpul suav al tinereţii.
Mi-e dor de vinu-acesta în care înfloresc
Surâsurile toate. Chiar aspru-l preţuiesc.
Nu m-a certat. E aspru, căci, are gustul vieţii.
Nu caut nici minciună, nici adevăr viclean.
Dar veşnic s-în cetatea de vin trandafiriu.
Mi-e părul alb, prieteni. Am şaptezeci de ani.
Vreau să mă bucur astăzi. Mâini - poate-i prea târziu.
Culege din viaţa tot ce-i surâs şi floare.
Serbează orice clipă! la cupa cea mai mare!
Alah nu ţine seama de vicii sau virtuţi. :
Nu numără mătănii, nici ochii ce-i săruţi.
Priveşte-n jur durerea cu mii şi mii de feţe.
Cei dragi sunt morţi. Eşti singur cu palida tristeţe
Ridică însă fruntea! Culege tot ce-atingi!
Trecutul e-un cadavru. Nu este timp să-l plângi.
Cât de sarac e-acela ce nu poate să spună:
"Sunt beat mereu de vinul cel tare al iubirii!"
Cum poate el să simtă în zori uimirea firii
Şi noaptea vraja sfântă a clarului de lună?
Nimic nu mai m-atrage. Dă-mi vin! În astă seară
Cea mai frumoasă roza din lume-i gura ta.
Dă-mi vin! Să strălucească aprins la fel ca ea!
Căinţa mea să fie ca bucla ta, usoară...
Noi nu vom şti vreodată ce ne aşteaptă mâne.
Tu bucură-te astăzi! Atâta îţi ramâne.
Ia cupa şi te-asează sub luna de cleştar,
Căci mâine poate luna te va căta-n zadar.
Ce ruşinos e timpul celui gândind amar
Că-n lume afli zilnic în loc de îngeri, râme.
Ci tu în cânt de harpă bea vin dintr-un cleştar,
Căci poate mâini cleştarul o piatră-o să-l sfărâme.
Fă-ţi rost de vin şi-o fată cu chip de heruvim,
- dacă heruvi există. De Rai grija să n-ai,
Căci în afara dragei şi-a cupei - ce alt Rai
Mai dulce-i, - dacă este ceva ce Rai numim.
Pe drumul spre iubire cădea-vom în curând
Nepăsător destinul ne va călca-n picioare.
Ridică-te copilă - o, cupă vrăjitoare!
Dă-mi buzele aprinse cât înca nu-s pământ!
Nădejdi nesăbuite mi-au risipit, iubito,
În vânt mulţi ani din viaţă. Dar timpul ce-mi rămâne
Din plin de-acum trăi-l-voi. Vreau prin intensul mâne
S-ajung din urmă viaţa pe care n-am trăit-o.
Vreau doar o cupă plină, o pâine de jumate
Şi-o carte de poeme. Şi dacă sunt cu tine,
Chiar stând într-o ruină, - mai fericit ca mine
Nici un sultan nu este cu-o sută de palate.
În zori într-o tavernă s-a auzit un glas:
"O, voi nebuni de viaţă! Voi, tineri veseli! Vinul
Turnaţi-l iar în cupe, înainte ca destinul
Cu lacrime să umple paharu-acestui ceas!"
Nu mai cârti, nu geme - durerea mea! Tăcere!
Iţi voi gasi balsamul ce vindecă şi minte!
Vreau să-mi revăd iubita, cât inima o cere.
Vreau să trăiesc! Căci morţii nu-şi mai aduc aminte.
Nu-ţi răsădi în suflet copacul întristării,
Ci răsfoieşte zilnic a desfătării carte.
Bea vin şi poartă-ţi paşii pe căile-ncântării,
Căci măsurat ţi-e drumul de la surâs la moarte.
Sfârsit e Ramazanul! O, inimi veştejite!
Se-ntoarce bucuria! Vor vinde iar surâsuri
Cei care poarta vinul - negutători de visuri.
Redati-mă vieţii, chemări ale iubitei!
În loc s-o fac să cânte cu fiece zvâcnire,
Tu inima ţi-ai pus-o în lanţuri de mâhnire...
Iar mintea ta şi chipul ţi le-ai îndoliat.
- Mă tot uimesc într-una: "Ce ignorant ciudat!"
Priveşte! Trandafirul se leagănă în vânt.
Ce pătimaş îi cânta de sus privighetoarea!
Bea! Ca să uiţi ca vântul va scutura azi floarea
Şi va lua cu dânsul fermecătorul cânt...
Ce-i înţelept? Să-ţi bucuri cămările fiinţei
Având în mână o cupă. Ce-a fost şi ce-i de faţă
Să nu te mai frământe. Fă-ţi dintr-o clipă-o viaţă
Şi sufletul sloboade-l din temniţele minţii.
Nimic n-au să te-nveţe savanţii. Dar alintul
Suav al unor gene o să te instruiască
Ce este fericirea. Preschimbă-n vin argintul,
Căci iarna e grăbita ca să te găzduiască.
S-au desfăcut în juru-mi, aprinsi iar trandafirii.
Desfa-ţi şi tu simţirea în bucuria firii.
C-un înger blond alături, ia cupa şi-o deşartă,
Căci îngerul cel negru al morţii-aşteaptă-n poartă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu