Cunoști, la fel ca mine, dureri încântătoare
Și-ți spui vreodată: Omul, ah, cât e de bizar!
-Mă pregăteam de moarte. Simțeam că-n mine-apare,
Și jind, dar și oroare, un rău particular,
Speranță și angoasă și-, n fine, acceptare.
Pe cât scurgea nisipul clepsidrelor, fatal,
Pe-atât mi-era tortura prilej de jubilare.
Mă despărțeam de vechiul meu loc familiar,
Eram precum copilul avid de un spectacol,
Urând nespus cortina, așa ca pe-un obstacol,
Și, brusc, realitatea m-a năpădit, avan.
Pe neștiut murisem și în jurul meu lumina
Avea ceva teribil. Ce? Asta-i tot? Cortina
Se ridicase, însă eu tot mai așteptam.
traducere Octavian Soviany
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu