Ne-am plimbat pe podul de peste râul Chicago
pentru ultima dată, așa s-a dovedit a fi,
iar eu mâncam vată pe băț, aerul acela zaharat,
lumina aceea albăstrie, dulce, urzită din nimic.
A fost doar o clipă, serios, nimic mai mult,
dar îmi amintesc cum mă minunam în fața cablurilor solide
ale podului ce ne susținea
și strecurându-mi degetele printre degetele
lungi și subțiri ale bunicului meu,
un bătrân din Lumea veche
care acum mult timp a dispărut în regiunile de jos.
Și-mi amintesc acel băiat în vârstă de opt ani
care gustase dulceața aerului,
ce încă stăruie în gura mea
și dispare când respir.
Traducere Bogdan-Alexandru Stănescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu