Bine-ai venit! Eu, niciodată
De gura lumii cea spurcată,
N-oi fi, cu dragostea-mi curată
Un fariseu,
Şi nu roşesc că eu ţi-s tată,
Copilul meu!
Leită chipul mamei tale,
Mi te dezmierd cu drag şi jale,
Legaţi de-acu' pe-a vieţii cale,
Ca rubedenii;
Iar popii, ducă-se la vale,
În focul gheenii!
Îmi zic stricat şi de neam prost,
Şi c-am gustat de dulce-n post,
Şi clevetesc de tot ce-a fost
Şi nu mă lasă;
Le ştiu povestea pe de rost:
Dar nici că-mi pasă!
Din fericirea-mi de departe
Purcezi, nu din peceţi şi acte:
De bucurie să ai parte
Şi zări senine.
Din ce mai am, ai jumătate:
Tu, numai bine.
Căci, dacă se va-ntoarce zarul
Şi iarăşi m-o-ncolţi amarul,
Îi voi gusta doar eu paharul,
C-aşa e jocul!
Pe tine, să te cruţe harul,
Ţi-a' fi norocul.
Şi nu-ţi doresc vreo bogăţie,
Decât, la duh, să-mi semeni mie
Şi-n rest, cu mama, de nurlie,
Şi de cuminte;
Dar pildă la păcat, nu-ţi fie
Al tău părinte!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu