Cea mai mândră zi, cel mai mândru ceas,
Inima-mi veştedă le-a cunoscut:
De-avânt şi de mărire visu-mi treaz,
O ştiu, a trecut!
Inima-mi veştedă le-a cunoscut:
De-avânt şi de mărire visu-mi treaz,
O ştiu, a trecut!
Ce-avînt, am zis? Da! Îmi închipui,
Dar de mult timp s-a dus pe veci!
S-a dus şi tinereţea mea, şi chipu-i;
Ci, ducă-se deci!
Şi tu, mărire, ce mai am cu tine?
Alt cuget are-acum de moştenit
Veninul ce mi l-ai turnat în vine;
Suflete-al meu, fii liniştit!
Cea mai mândră zi, cel mai mândru ceas
Ce mi-au fost date, le-am avut:
Şi visul de mărire, visul treaz,
O ştiu, a trecut!
Dar dacă visul meu de-avânt şi de mărire
M-ar îmbia şi-acum cu-acel amar
Ce-l îndurai atunci, eu ceasul peste fire
Nu l-aş petrece iar!
Căci pe aripa lui plutea ca o pulbere.
Şi când plecă în zboru-i, căzu de pe ea
O esenţă în stare să spulbere
Sufletul ce-l cunoştea.
Boston, 1827
traducere Dan Botta
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu