Vorbește,
spune ceva, orice,
nu sta ca o absență de oțel.
Alege fie numai un cuvânt,
care să te lege mai strâns
de incertitudine.
Spune:
„nedrept, copac, gol”.
Spune:
„vom vedea, imprevizibil, greutate”.
Sunt atât de multe cuvinte care visează
o viață scurtă, fără constrângeri, o viață cu vocea ta.
Vorbește.
Avem atâta mare în fața noastră;
acolo unde ne sfârșim noi,
începe marea.
Spune ceva, spune „valul”, care nu se oprește vreodată,
spune „nava”, care se scufundă
când e supraîncărcată cu intenții.
Spune „clipă”, care strigă după ajutor că se îneacă,
nu, nu o salva,
spune:
„nu te-am auzit”.
Vorbește.
Cuvintele se luptă între ele,
sunt antagonice,
dacă unul dintre ele te capturează,
altul te eliberează.
Alege la întâmplare un cuvânt din noapte,
o noapte întreagă la întâmplare.
Nu spune „întreagă”,
spune „scurtă”,
pentru că te lasă să pleci.
Fiorul momentului,
sentimentul meu de regret...
Întreaga noapte.
Vorbește.
Spune „stea”, care se stinge.
Tăcerea nu se diminuează cu un singur cuvânt.
Spune „piatră”,
cuvânt indestructibil.
Astfel, încet, încet,
o să pun un titlu
acestei plimbări pe malul mării.
traducere Adina Velcea
Η ΠΕΡΙΦΡΑΣΤΙΚΗ ΠΕΤΡΑ
Κική Δημουλά
Μίλα.
Πὲς κάτι, ὁτιδήποτε.
Μόνο μὴ στέκεις σὰν ἀτσάλινη ἀπουσία.
Διάλεξε ἔστω κάποια λέξη,
ποὺ νὰ σὲ δένει πιὸ σφιχτὰ
μὲ τὴν ἀοριστία.
Πές:
«ἄδικα»,
«δέντρο»,
«γυμνό».
Πές:
«θὰ δοῦμε»,
«ἀστάθμητο»,
«βάρος».
Ὑπάρχουν τόσες λέξεις ποὺ ὀνειρεύονται
μιὰ σύντομη, ἄδετη, ζωὴ μὲ τὴ φωνή σου.
Μίλα.
Ἔχουμε τόση θάλασσα μπροστά μας.
Ἐκεῖ ποὺ τελειώνουμε ἐμεῖς
ἀρχίζει ἡ θάλασσα.
Πὲς κάτι.
Πὲς «κῦμα», ποὺ δὲν στέκεται.
Πὲς «βάρκα», ποὺ βουλιάζει
ἂν τὴν παραφορτώσεις μὲ προθέσεις.
Πὲς «στιγμή»,
ποὺ φωνάζει βοήθεια ὅτι πνίγεται,
μὴν τὴ σῴζεις,
πὲς
«δὲν ἄκουσα».
Μίλα.
Οἱ λέξεις ἔχουν ἔχθρες μεταξύ τους,
ἔχουν τοὺς ἀνταγωνισμούς:
ἂν κάποια ἀπ᾿ αὐτὲς σὲ αἰχμαλωτίσει,
σ᾿ ἐλευθερώνει ἄλλη.
Τράβα μία λέξη ἀπ᾿ τὴ νύχτα
στὴν τύχη.
Ὁλόκληρη νύχτα στὴν τύχη.
Μὴ λὲς «ὁλόκληρη»,
πὲς «ἐλάχιστη»,
ποὺ σ᾿ ἀφήνει νὰ φύγεις.
Ἐλάχιστη
αἴσθηση,
λύπη
ὁλόκληρη
δική μου.
Ὁλόκληρη νύχτα.
Μίλα.
Πὲς «ἀστέρι», ποὺ σβήνει.
Δὲν λιγοστεύει ἡ σιωπὴ μὲ μιὰ λέξη.
Πὲς «πέτρα»,
ποὺ εἶναι ἄσπαστη λέξη.
Ἔτσι, ἴσα ἴσα,
νὰ βάλω ἕναν τίτλο
σ᾿ αὐτὴ τὴ βόλτα τὴν παραθαλάσσια.
