Giorgos Seferis - Sticle în larg

Trei stânci, cățiva pini uscați, o capelă dărăpănată;
și peisajul de mai sus se repetă:
trei stânci ruginite având forma unei arcade, 
câțiva pini uscați, negri și galbeni,

o căsuță pătrată cu tencuiala căzută.

Același peisaj se repetă progresiv
până la orizont, până la cerul care stăpânește totul.

Aici am ancorat corabia ca să reparăm vâslele rupte,
să bem apă și să dormim.
Inexplorabila și adânca mare ce ne-a chinuit
ne dezvăluie acum o infinită pace.

Aici, printre pietre, am găsit o monedă
și am jucat-o la zaruri.
Cel mai tânăr dintre noi a căștigat-o.

Apoi a dispărut.

Ne-am îmbarcat din nou, cu vâslele noastre rupte.

traducere Adina Velcea

Seferis s-a născut în 1900, iar în 1963 a primit premiul Nobel pentru literatură. Aparține modernismului, iar poezia sa, în general, nu abundă în metafore, figuri de stil complicate. Însă, „întregul” este metaforic.
Imaginea de la început: cele „trei stânci” (simbolul trinității), capela și pinii ( simbolul vieții și al așteptării, în limba greacă) alcătuiesc un mediu menit să confere pace interioară. Acest loc însă, este părăsit, aflat în paragină. Seferis se folosește de natură pentru a transmite dezolarea, decăderea (câțiva pini uscați). 

Imaginea principală se succede, spune poetul, până în locul unde orizontul se unește cu cerul, astfel ea devine dominantă și ne conferă senzația de monotonie apăsătoare, pentru că peisajul nu se schimbă. Revenirea la imaginea inițială are rolul de a accentua simbolurile: stâncile (duritate, rezistență în timp) alcătuiesc o arcadă, o intrare (chemare, invitație). Sunt însă „ruginite”, acoperite de acea culoare roșcată a trecerii timpului. Căsuța pătrată face referire la capela dărăpănată.
Călătorii hotărăsc să acosteze pentru puțin timp, nu pentru că ar dori să exploreze locul, ci pentru a repara vâslele rupte, a se odihni și a bea apă. Astfel, înțelegem că au înfruntat greutăți (vâsle rupte, nevoia de odihnă). Acest loc atât de dezolant, pentru ei pare un liman liniștitor, fapt care accentuează cât de chinuitoare le-a fost călătoria.
Momentul găsirii unei monede are o semnificație importantă. Viața este un joc al norocului. De ce o căștigă cel mai tânăr? Pentru a i se da o șansă, pentru că este cel mai puțin experimentat? Interpretările acestui moment depind de interpretarea generală a poemului. Călătoria aceasta periculoasă pe mare reprezintă drumul omului prin viață? Ori căutarea profunzimii poetice? Sau este declinul neamului grec? Se face referire la mitologie, și anume călătoria lui Ulisse spre casă? Este o antiteză între poezia veche și cea modernă, poetul căutând alte profunzimi poetice? Fiecare cum decide, cum simte. Tânărul câștigă moneda și dispare. El are șansa (sau neșansa) de a călători mai departe. Cert este că el nu va mai fi nevoit să înfrunte greutăți.
Reîmbarcarea pentru continuarea călătoriei, tot cu vâslele rupte (!), ne arată faptul că oprirea a fost de scurtă durată, scopul ei nu a fost realizat (a repara vâslele, a dormi, bea apă), dar și faptul că urmează noi încercări grele, pentru că a naviga cu vâsle rupte înseamnă a te lăsa în voia sorții.
Titlul  „Sticle în larg” face referire la sticlele care conțin mesaje de salvare și plutesc pe mare, acel strigăt de ajutor pe care nu se știe dacă-l va auzi careva.

comentariu Adina Velcea

Μποτίλια στὸ πέλαγο

Τρεῖς βράχοι λίγα καμένα πεῦκα κι ἕνα ρημοκλῆσι
καὶ παραπάνω
τὸ ἴδιο τοπίο ἀντιγραμμένο ξαναρχίζει.
τρεῖς βράχοι σὲ σχῆμα πύλης, σκουριασμένοι
λίγα καμένα πεῦκα, μαῦρα καὶ κίτρινα
κι ἕνα τετράγωνο σπιτάκι θαμμένο στὸν ἀσβέστη.
καὶ παραπάνω ἀκόμη πολλὲς φορὲς
τὸ ἴδιο τοπίο ξαναρχίζει κλιμακωτὰ
ὡς τὸν ὁρίζοντα ὡς τὸν οὐρανὸ ποὺ βασιλεύει.
Ἐδῶ ἀράξαμε τὸ καράβι νὰ ματίσουμε τὰ σπασμένα κουπιά,
νὰ πιοῦμε νερὸ καὶ νὰ κοιμηθοῦμε.
Ἡ θάλασσα ποὺ μᾶς πίκρανε εἶναι βαθιὰ κι ἀνεξερεύνητη
καὶ ξεδιπλώνει μίαν ἀπέραντη γαλήνη.
Ἐδῶ μέσα στὰ βότσαλα βρήκαμε ἕνα νόμισμα
καὶ τὸ παίξαμε στὰ ζάρια.
Τὸ κέρδισε ὁ μικρότερος καὶ χάθηκε.
Ξαναμπαρκάραμε μὲ τὰ σπασμένα μας κουπιά.