În parcul vechi şi rece şi pustiu,
Trec două umbre-n ceasul cenuşiu.
Li-s ochii ofiliţi, au buze moi
Şi desluşeşti cu greu ce-şi spun ei doi.
În parcul vechi şi rece şi pustiu,
Nălucile îşi fac trecutul viu.
− Îţi aminteşti extazul nostru vechi?
− Ce tot îmi torci trecutul în urechi!
− Dar astăzi mă mai strigi pe nume tu
Şi-n vis îţi mai răsar eu oare? − Nu.
− Ah, zile dragi cum altele n-om şti,
Cînd gurile ni se uneau! − O fi...
− Ce bolţi albastre, ce speranţe mari!
− Speranţa-i azi prin norii funerari.
Şi astfel merg stîrnind ovăzu-n drum
Şi noaptea îi aude doar, prin fum...
Frumos si trist si.....adevarat
RăspundețiȘtergereMultumesc, Georgeta, pentru semnul de trecere. :)
ȘtergereCu mult drag!