În viaţa ta cu licăriri de stea,
Nădejdea mea-i iar teafară şi nouă
Şi se repetă tinereţea mea.
Tu – vorba mea de busuioc măiastră,
Pe veci eşti scumpa sufletului meu.
Cum mai trăieşte astăzi vaca noastră,
Smulgând tristeţea paielor mereu?
De-ncepi să cânţi dispare orice geamăt.
Cu visuri de copil mă lecuieşti,
Sub geamul alb s-a scuturat de freamăt
Scoruşul vesnic gata de poveşti?
Torcând – ce cântă mama mult dorită?
Pe veci plecai din sat dar… tot mai ştiu
Că-i bătătura casei troienită
De frunza unui viscol purpuriu.
Mai ştiu că pentru biata noastră soartă,
În loc de plîns şi-n loc de tânguit,
Lânga zăplaz, ca după-o fată moartă,
A prins să urle-un câine părăsit.
Eu n-am să-mi mai văd satul din câmpie,
Căci prea târziu primit-am, dupa ani,
Ca dragostea, ca orice bucurie,
Basmaua ta frumoasă de Riazani.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu