Charles Baudelaire - Imn frumuseţii

Vii din înalte ceruri sau ieşi din adâncime,
O, frumuseţe? Reaua şi buna ta privire
Împrăştie de-a valma şi fericiri şi crime,
De aceea tu cu vinul te potriveşti la fire.

În ochii tăi stau zorii cu serile-mpreună;
Sărutul tău e-o vrajă şi-o amforă ţi-i gura;
Şi când reverşi miresme de-amurguri cu furtună
Se face laş eroul, vitează stârpitura.

Răsari din hăul negru? Cobori din lumi stelare?
Destinul ca un câine de poala ta se ţine;
Şi bucurii şi chinuri tu semeni la-ntâmplare;
Stăpână eşti şi nimeni nu e stăpân pe tine.

Calci peste morţi de care îţi râzi cu mult dispreţ
Ai juvaieruri multe şi Groaza dintre toate
Nu-i cel mai slut şi-Omorul e un breloc de preţ
Pe pântecul tău mândru săltând cu voluptate.

Orbitul flutur zboară spre tine lumânare
Slăvindu-te drept torţă când a-nceput să ardă.
Acel ce-şi strânge lacom iubita-n braţe pare
Un muribund ce-n taină mormântul şi-l dezmiardă.

Că vii din iad sau luneci din cer, ce-mi pasă mie,
O, Frumuseţe! Monstru naiv şi fioros!
Când ochii tăi, surâsul, piciorul tău mă-mbie
Spre-un infinit de-a pururi drag şi misterios?

Sirenă rea sau Înger, drăcească sau divină,
Ce-mi pasă când tu – zână cu ochi de catifea
Mireasmă, ritm, lucire, o! singura-mi regină!
Faci lumea nu prea slută şi clipa nu prea grea?