Era a șasea zi a Creației,
mama se îmbrăcase în negru,
își pusese pălăria cea bună cu voal;
„nu trebuia să ne facă asta Dumnezeu” a spus.
În depărtare, oameni palizi întindeau cortul cel mare al circului.
„Întoarce-te acasă, e târziu”.
„Care casă?” și m-am sprijinit de felinarul de pe drum,
verișoara cea mică va muri cât de curând, am împins-o în spatele dulapului.
„Τe iubesc” spunea, dar eu o priveam ca pe o prostituată.
Și când au îngropat-o, am rămas pentru totdeauna acolo,
în spatele dulapului, pe jumătate mâncat de șobolani.
Era a șasea zi a Creației,
scripeții vuiau în timp ce ridicau primul ceas pe acoperișul gării.
Stăteam la marginea drumului, atât de trist, încât orbii mă vedeau.
Era a șasea zi a Creației,
scripeții vuiau în timp ce ridicau primul ceas pe acoperișul gării.
Stăteam la marginea drumului, atât de trist, încât orbii mă vedeau.
traducere Adina V.
(din volumul Vizitatorul nocturn, 1972)
……Ἦταν ἡ ἕκτη μέρα τῆς δημιουργίας, ἡ μητέρα εἶχε ντυθεῖ στὰ μαῦρα, φοροῦσε καὶ τὸ καλὸ καπέλο της μὲ τὸ βέλο, «δὲν ἔπρεπε νὰ μᾶς τὸ κάνει αὐτὸ ὁ Θεὸς» εἶπε, στὸ βάθος χλωμοὶ ἄντρες στήναν τὴ μεγάλη σκηνὴ τοῦ τσίρκου,
……«γύρισε σπίτι, εἶναι ἀργά», «ποιὸ σπίτι;» εἶπα κι ἀγκάλιασα τὸ φανάρι τοῦ δρόμου,
……ἡ μικρὴ ξαδέλφη ὅπου νὰ ᾿ναὶ θὰ πέθαινε, τὴν ἔσπρωξα πίσω ἀπ᾿ τὴν ντουλάπα, «σ᾿ ἀγαπάω» ἔλεγε, μὰ ἐγὼ τὴν ἔγδυνα κιόλας σὰν πόρνη — κι ὅταν τὴ θάψαμε, ἐγὼ ἔμεινα γιὰ πάντα ἐκεῖ, πίσω ἀπ᾿ τὴν ντουλάπα, μισοφαγωμένος ἀπ᾿ τὰ ποντίκια,
……κι ἦταν ἡ ἕκτη μέρα τῆς δημιουργίας,
……οἱ τροχαλίες γρύλιζαν καθὼς ἀνέβαζαν τὸ πρῶτο ρολόι στὴ στέγη τοῦ σταθμοῦ,
……κάθισα στὴν ἄκρη τοῦ δρόμου, τόσο θλιμμένος, ποὺ οἱ τυφλοὶ μ᾿ ἔβλεπαν.
Τάσος Λειβαδίτης, Ἡ ἕκτη ἡμέρα, ἀπὸ τὴ συλλογὴ Νυχτερινὸς ἐπισκέπτης (1972), ἑνότητα, Διασπορά, Τόμος 2 τῆς τρίτομης ἔκδοσης τοῦ Κέδρου, σελίδα 20
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu