Atâtea pietre-n mine s-au zvârlit,
Că nu mai mă-nspăimantă celelalte;
Un turn semeţ capcana-a devenit,
Cel mai înalt din cele mai înalte.
Constructorilor lui le mulţumesc,
Să-i ocoleasca răul ca pe-un templu,
De-aicea, zorii prima ii zăresc,
Şi cea din urmă-amurgul îl contemplu.
Incrucişându-şi nordice cărări,
Aici vin vânturi din vreo şapte mări,
Şi-un alb hulub din palma-mi grâu mănâncă....
Iar pagina ce n-am sfârşit-o încă
O scrie cu o linişte de zeu
O muza oachesă, în locul meu.
1914
