Serghei Esenin- Şapca mi-e pe ceafă

Şapca mi-e pe ceafă. Merg de-a lungul văii.
Port mănuşi de piele pe-nnegrite mâini.
Stepele sunt roze-n zările văpăii,
Râul lin e-albastru între plopi bătrâni.

Tânăr, fără grijă. Ce-aş dori eu oare? 
Doar s-aud un cântec, zvon din piept să rup, 
Doar să-mi tot susure străvezia boare,
Doar să nu-mi simt gârbov tânărul meu trup.

De m-abat din cale, ies pe o colină –
Câţi bărbaţi, neveste, toţi găteli purtând!
Coasele murmură, greblele suspină.
„Ei, poete,-ascultă, eşti ori nu plăpând?

Pe pământ mai bine-i. Nu pluti prin nouri. 
Cum ţi-e dragă viaţa, munca s-o iubeşti.
Nu eşti de la ţară? N-ai de-aici ecouri?
Să vedem la coasă cât de vrednic eşti!”

Nu-i peniţă grebla, nici condei nu-i coasa.
Dar poţi scri cu coasa rânduri după plac. 
Sub al verii soare, când e-n cer mătasa, 
Le citesc tot anul oamenii din veac.

Îmi dezbrac la dracul haina englezească!
Hei, ia daţi o coasă şi v-arăt ce pot! –
Nu-s de-al vostru oare, viţă ţărănească,
Şi nu-mi port în suflet satul peste tot?

Râd de gropi şi pietre, sângele să-mi fiarbă, 
Bine-i, zău, ca-n ceaţa zorilor pe deal
Să aşterni cu coasa rânduri lungi de iarbă, 
Pentru-a fi citite de berbec şi cal.

Rândurile-s cântec, slove ce mă-mpacă, 
Şi voios în sinea-mi gând pieziş nu scald, 
Că pot fi citite de oricare vacă,
Ce-o să ne plătească cu-al ei lapte cald. 

Volumul Motive Persane 

traducere George Lesnea