Hafez-Mi-e inima o rană

Mi-e inima o rană. Remediu - cine are ?
Presimt că sunt aproape de ultima plecare.

Cine-mi va da un înger veghind pe cel ce moare?

Dați-mi un ceas de tihnă ! Amara lumii față 
să n-o mai văd ! Dă-mi cupa ! În ea e-un strop de viață.

Dar fruntea sus ! Sa mergem și fetelor frumoase
din Samarcand iubirea s-o dăm ! Sus pe terase,

cu-arome noi, străine, zefirul ne momește.
Cu-un înțelept vorbit-am : ''Mizeria-mi privește !''

El îmi răspunse : ''Hafiz, tu suferi fară vina.
Caci viața e-o enigma, iar lumea - o ruină.

Pe drumul spre iubire, durere-ai bucurie
Și-un reazem este chinul. Rănit mereu să fie

cel care, plin de doruri, cerșește vindecare.
Ah ! În acestă lume un om există oare,

când totu-i praf și tină ? Cine să rezidească
Întreaga Fire ? Cine, pe-Adam din nou să-l nască ?

O, Hafiz, de ce suferi ? Căci cine-ți poate spune,
iubirea-n veci ingrată - cât preț pe lacrimi pune ?

Divanul

traducerea George Popa