Stăpână-n cer şi pre pământ regină,
Împărăţind a iadului genune,
Primeşte-o pe umila ta creştină,
Şi printre drept aleşii Tăi mă pune,
Chiar de mi-e viaţa doar deşertăciune,
Iar darul Tău, Stăpână-'ndurătoare,
Pentru păcatul meu e mult prea mare,
Dar fără el nu-i suflet s-aibă parte
De rai; nu-s ademenitoare;
În asta voi a crede, pân' la moarte.
Că sunt a lui, dă-i Fiului tău veste,
Prin mila lui să ştearg'-al meu păcat
Ca Eghiptenei, ce iertată este,
Ori Teofil, de vină curăţat
Numai fiindcă tu te-ai îndurat,
Chiar de s-a fost la diavol juruit.
Fereşte-mă de răul cel cumplit,
Fecioară ce-ai fost vrednică să poarte
Trupul cel sfânt, în slujbe preaslăvit:
În asta voi a crede, pân' la moarte.
Biată bătrână-s, cu păcate grele,
Şi carte n-am, sunt o neştiutoare.
În mânăstirea parohiei mele,
Văz rai pictat, cu harfe sunătoare
Şi-un iad cu păcătoşi în caznă mare;
Unul mă bucură, celălalt mă-'nfioară.
Dă-mi bucuria doar, scumpă Fecioară,
Ce-o caută păcătoşi cu vieţi deşarte.
Plini de credinţă şi smerire, doară
În asta voi a crede, pân' la moarte.
Virgină prin care s-a zămislit
Isus, al lumii domn fără sfârşit.
Luând păcatul nost' ne-a mântuit,
La noi s-a coborât şi milă-'mparte.
Ofrandă morţii, scump vlăstar ceresc,
Nouă Stăpân, precum mărturisesc:
În asta voi a crede, pân' la moarte.
traducere Dan Dănilă
Această baladă a scris-o Francois Villon la ruga mamei sale spre a se închina Maicii Domnului.
Stăpână-n ceruri, pre pământ regină,
crăiasă peste-a iadului vâltoare,
primeşte pre sărmana ta creştină
în ceata drepților, deşi sub soare
nici cât un fir de praf n-am căutare.
Doar mila ta, Fecioară Preacurată,
mai poate izbăvi o vinovată,
că fără tine duhul n-are spor
nici drum spre cer. Mi-e inima curată;
vreau în credință să trăiesc, să mor !
O, Fiului tău spune-i ca să vină
să-mi dăruie - că roabă-i sînt - iertare.
Ca Eghitptencei dă-mi lumina-ți lină,
cum El lui Teofil Monahul, care
s-a-nvrednicit de dreapta-ți îndurare,
deşi Satanei s-a vândut odată...
Fereşte-mă de rău viața toată,
Tu, ce-ai născut spre slava tuturor
preasfântul trup, Fecioară luminată;
vreau în credință să trăiesc, să mor!
Femeie sunt, bătrână şi puțină ,
nimic nu ştiu, nu pot citi scrisoare,
da'-n mănăstirea de icoane plină
văd şi un rai cu harfe şi vioare
şi-un iad cu osândiți puşi la frigare.
Mă tem de iad, iar raiul mă desfată ;
doar miluirea lui să-mi fie dată
că celor păcătoşi li-i ajutor
când cred şi se smeresc viața toată.
Vreau în credință să trăiesc, să mor!
ÎNCHINARE:
Vlăstarul Tău, Fecioară Preacurată,
Isus cel veşnic, domn pre lumea toată,
Luând asupra-şi soarta nouă dată,
La noi veni din cer, mântuitor.
Osânda morții datu-i-au răsplată;
Noi îl cinstim cu inima curată.
...Vreau în credință să trăiesc, să mor!
traducere Neculai Chirică
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu