Viaţa e un spital în care fiecare bolnav e stăpânit de rîvna de a-şi schimba patul. Unul vrea să se canonească în faţa sobei, altul crede că s-ar vindeca alături de fereastră.
Mi se pare că întotdeauna m-aş simţi bine acolo unde nu sunt, şi acest subiect al mutatului e unul pe care necontenit îl discut cu sufletul meu.
„Spune-mi, suflete, biet suflet îngheţat, ce-ai zice dacă ai locui la Lisabona? Acolo trebuie să fie cald, şi te-ai înviora ca o şopârlă. Oraşul e la marginea apei; se spune că e clădit din marmură, şi că oamenii de acolo au atâta ură faţă de vegetale încât smulg toţi copacii din rădăcină; iată un peisaj după gustul tău; un peisaj făcut cu lumină şi mineral, şi cu lichidul care să le oglindească!"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu