Mica mea scumpă nebună îmi dădea să cinez şi, prin fereastra deschisă a sufrageriei, contemplam nestatornicele arhitecturi pe care Dumnezeu le face din aburi, minunatele alcătuiri ale impalpabilului. Şi, contemplându-le, îmi spuneam: „Toate aceste fantasmagorii sunt aproape la fel de frumoase ca ochii scumpei mele frumoase, mica nebună monstruoasă cu ochi verzi".
Şi deodată mă pomenii în spate cu o straşnică lovitură de pumn, şi auzii un glas înăsprit şi încântător, un glas isteric şi răguşit parcă de rachiu, glasul micii mele preascumpe, care zicea: „Nu-ţi mănânci odată supa, dracii tăi de negustor de nori?"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu