Când ai să fii silită să mă abandonezi,
Chiar de-ai să simți în suflet, neîncetat, iubire,
Nici când mă vei lăsa, să nu mă întristezi
Și nici să nu-mi vorbești de-a noastră despărțire!
Aș vrea chiar din ajun, când soarele-o apune,
Să sorb minutul ultim în dezmierdări prelungi,
Iar ceasul despărțirii, fatal, când va să sune,
O cupă cu otravă tu să-mi întinzi atunci.
Te-oi săruta pe gură cu buze-nfiorate;
Nu-mi voi închide ochii când cețuri îi cuprind;
Ci vreau să-adorm de-a pururi în dulce voluptate,
Obrazul sărutându-ți și-n ochii tăi privind.
Iar după lungi decenii ce-n șir s-or fi-mplinit,
Când voi primi poruncă să ies de sub morminte,
Îți va veni în minte prietenu-adormit.
Și spre-a-l trezi, din ceruri la dânsul vei descinde;
La pieptul tău iubit tu mă vei strânge iară,
Din nou voi simți brațele dragi cum mă cuprind;
Mi s-o părea o clipă că ațipisem doară,
Obrazul sărutându-ți și-n ochii tăi privind.
Odesa, 1825
Traducere de Miron Radu Paraschivescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu