 |
| În fotografie, micul Kavafis la vârsta de 2 ani, între frații săi mai mari. |
Se mai semna și Alexandrinul, nu, nicio legătură cu versul alexandrin (știți voi: 6+6), ci din cauza faptului că se născuse la Alexandria, în Egipt (1863).
În casa în care a copilărit, Kavafis avea un profesor de franceză, o guvernantă engleză, un șofer italian, un profesor de călărie egiptean și 4-5 servitori greci! Mobilierul, mașinile, argintăria, sticlăria erau deosebite. Tatăl său, însă, moare în 1870, lăsând foarte puține proprietăți familiei, întrucât a cheltuit cea mai mare parte din pământul câștigat din comerț, pentru a duce un trai opulent. (G. Kordatos).
Poetul a călătorit în Anglia (1870) unde mama sa s-a mutat împreună cu copiii după moartea soțului. După 7 ani, familia se mută pentru doi ani în Franța, vizitează Atena, apoi se întoarce în Alexandria în 1878, de unde se mută, de data aceasta în Constantinopol, la bunicul din partea mamei, datorită războiului civil din Egipt, în 1882. Rămîne aici timp de 3 ani. În 1885 familia se întoarce în Egipt, după ce primete despăgubiri pentru situația din 1882. Primul gând al poetului este să obțină cetățenia greacă. Începe să lucreze mai întâi ca jurnalist și apoi ca broker la Bursa de Valori a bumbacului. În 1889 a fost angajat pentru prima dată ca secretar neremunerat în Serviciul de Irigații și din 1892 ca salariat, funcție în care va rămâne până în 1922, ajungând la gradul de șef de subdepartament.
În 1902 călătorește pentru prima dată în Grecia, și anume la Atena. Într-o scrisoare, afirmă că la Atena s-a simțit ca un credincios care merge în pelerinaj la Mecca. În anul următor vizitează din nou Atena, în timp ce la 30 noiembrie a aceluiași an Xenopoulos scrie în revista Panathinaia articolul istoric Un poet, care este prima prezentare laudativă a operei lui Kavafis către publicul grec. În 1904 va scrie una dintre cele mai mari poezii ale sale „În așteptarea barbarilor”. În 1905, vizitează pentru a treia oară Atena pentru a participa la înmormântarea fratelui său Alexandru.
În decembrie 1907, se stabilește în casa de pe strada Lepsius nr. 10, Alexandria, Egipt, unde își va petrece restul vieții, creând cea mai importantă parte a operei sale. Faima lui este în continuă răspândire și personalități literare din Grecia și din străinătate îl vizitează în apartamentul său, precum futuristul Tommaso Marinetti, André Malraux, Nikos Kazantzakis. Casa poetului era situată într-un cartier notoriu al Alexandriei. La parterul ei se afla un bordel, la colț o mânăstire și chiar vizavi spitalul grecesc.
„Unde altundeva aș fi mai bine dacă nu printre cele trei centre ale existenței? Casa păcatelor, biserica care le iartă și spitalul unde mori”, spunea poetul.
În 1917 îl cunoaște pe Alekos Segopulos, după unii fiul său nelegitim, după alții partenerul său, dar mai târziu, moștenitorul său general. În aprilie 1922 a demisionat de la Serviciul de Irigații pentru a se dedica operei sale poetice. „În sfârșit sunt eliberat de acest lucru urât”, scrie el undeva. În anul următor, ultimul său frate supraviețuitor, Iannis Kavafis, care a fost primul admirator și traducător al operei sale, moare.
În 1926 guvernul dictatorului Pagalos îi acordă Ordinul Phoenix, distincție pe care poetul a acceptat-o, susținând că „ordinul mi-a fost acordat de statul grec, de aceea îl păstrez”.
În 1930 medicii îl diagnostichează cu cancer la laringe. Kavafis nu poate vorbi și în 1932 se duce în Atena pentru tratament, unde i se face traheotomie.
Întors la Alexandria, situația lui se înrăutățește și moare în aprilie 1933, la vârsta de 70 de ani.
Kavafis publică primul său poem în 1891, în Atena. Apoi, publică alte patru poeme, pe care le reneagă ulterior. În total a scris 154 de poezii pe care le-a recunoscut, și le-a asumat,alte 37 de poezii din tinerețe, pe care l-a repudiat ulterior, și 75 de poezii care au fost găsite terminate în hârtiile sale, precum și 30 incomplete, care au fost găsite în manuscrise fără să fi luat forma finală.
În 1904, la 41 de ani, publică el însuși o mică colecție intitulată Poezii. Colecția, în 100-200 de exemplare, a circulat în mod privat.
În 1910 publică din nou cartea, în care adaugă și alte poezii. Abia în 1935 circulă în Atena volumul său de poezii care cuprinde toate cele 154 de poezii. (recunoscute, așa cum le-a denumit)
Poetul cizela ani întregi poeziile, chiar și cele publicate în primele ediții circulau cu însemnările sale scrise de mână pe foile tipărite. De exemplu, poemul său Orașul a fost cizelat timp de 16 ani! (vă amintiți de Luceafărul lui Eminescu publicat abia după zece ani, timp în care a tot fost corectat?)
Ca tematică, Kavafis a scris poeme istorice, de dragoste și filozofice. Folosește din plin simbolurile, ia amintiri din trecut și le plasează în prezent, ca un avertisment pentru viitor. Aparte în tehnica lui este abilitatea de a regiza, așa cum doar în teatru sau în proză se poate întâmpla. O altă caracteristică este tendința de a folosi identitatea personajelor sale, creând astfel o poezie enigmatică și construită pe mai multe straturi, fiind greu pentru cititor să recunoască prin cine vorbește poetul și cu cine se identifică. Tendința sa simbolistică este intensă, fiind combinată cu un discurs simplu, atemporal. Ironia kavafiană se combină cu realismul tragic, având scopul de a transmite învățături din punct de vedere social.
Iată cum se descria poetul: „Sunt originar din Constantinopol, dar m-am născut în Alexandria - într-o casă de pe strada Serif; am plecat când eram foarte tânăr și mi-am petrecut o mare parte a copilăriei în Anglia. Am vizitat Anglia la vârsta adolescenței , dar pentru o perioadă scurtă de timp. Am locuit și în Franța. În anii adolescenței am locuit doi ani la Constantinopol. Au trecut mulți ani de când am plecat în Grecia. Ultimul meu loc de muncă a fost ca angajat într-un birou guvernamental al Ministerului Lucrărilor Publice din Egipt. Știu engleza, franceza și, puțin, italiana.”
Adina Velcea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu