Kostas Lazarakis - Amalgam, traducere adina v.

Oamenii de acolo, de afară,
un amalgam care
generează miliarde de respirații.

Pământul, un punct
scutit de inocență.

Culorile blânde ale altei epoci
ne ispitesc să suferim
autodistructiva noastră schimbare.

Timpul,
singura creație umană care
nu poate fi răscumpărată

- pentru a ne aminti -

sfârşitul şi începutul
fanteziilor noastre.

ΣΥΜΠΛΕΓΜΑ

Άνθρωποι εκεί έξω…
ένα σύμπλεγμα, που
γεννά δισεκατομμύρια ανάσες.
Μια κουκίδα η γη,
απαλλαγμένη από την αγνεία.
Μειλίχια χρώματα μιας άλλης εποχής,
μας δελεάζουν να υποφέρουμε,
την αυτοκαταστροφική μετάλλαξή μας.
Ο χρόνος,
η μόνη ανθρώπινη κατασκευή, που
παραμένει αδέκαστη,-για να μας θυμίζει-
το τέλος και την αρχή
των φαντασιώσεών μας.

Κώστας Λαζαράκης

Federico Garcia Lorca - Balada lunii (traducere de Petru Dincă)

Conchitei García Lorca

În rochia ei de chiparoase,

veni la fierărie luna.

Copilul gingaș o privește,

copilul o privește-ntruna.

În aerul vibrând ușor,

luna-și desface-a sale brațe,

ivindu-și pură, senzuală,

sânii ei tari de cositor.

Hei, fugi, tu, lună, lună, lună,

căci dacă vor veni țiganii,

din inima ta ei vor face

coliere și inele albe.

O, lasă-mă să joc, copile,

iar când țiganii vor veni,

te vor găsi pe nicovală

cu ochii-nchiși, așa vei fi.

Dar fugi, tu, lună, lună, lună!

Căci le-aud caii-n mers săltat.

Ah, nu-mi călca, copile, lasă-mi

tu, albul meu cel apretat!

Venea, în grabă, călărețul,

bătând de zor toba câmpiei,

când, înăuntrul fierăriei,

stătea, cu ochii-nchiși, copilul.

Și prin livada de măslini,

în bronz și vis, sosesc țiganii;

cu capetele ridicate

și ochii-ntredeschiși, ei vin.

Dar, vai, cum cântă cucuveaua,

cum cântă-n pom, întunecat!

Pe ceruri trece, albă, luna,

ținând de mână pe băiat.

Plâng, triști, țiganii-n fierărie,

jelind cu țipăt ascuțit.

Iar vântul, din văzduh, veghează

Tot priveghind, fără sfârșit...

traducere Petru Dincă