Titan! Al omenirii chin,
Mereu disprețuit de zei,
În ochii-ți, veșnice scântei,
S-a oglindit întreg, hain.
Ți-a fost răsplată suferința
Care ți-a măcinat ființa,
Și lanțul, vulturul, o stâncă,
Tortură crâncenă și-adâncă
Pe care-o inima vitează,
Doar solitudinii-o trădează,
În mândra ei însingurare, -
Dar și atunci cu-o șoaptă mută
Ca cel de sus să nu-i audă
Suspinul stins în murmurare.
Traducere de Virgil Teodorescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu