strofa CLXXXV
Sfârșita truda... Vocea mea răsună,
Stârnind ecouri, cea din urmă oară.
Se stinge-un vis prea lung cântat pe strună
Ca torțele ce bezna-mi luminară.
Ce-i scris, e scris... Nu-s ca odinioară,
Să pot cu rimele să mă mai joc.
Imaginile zboru-și încetară,
Și simt cum, sub al vârstei greu breloc,
Mocnește tot mai stins lăuntricul meu foc.
Traducere Aurel Covaci
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu