Nikos Kazantzakis - Trebuie să devii tu însuți soare, traducere Adina Velcea

Trebuie să devii tu soare ca să luminezi sorii stinși ai altora.
Nu există idei, există doar oameni care le poartă și acestea iau chipul omului care le duce.
Unde să găsesc un suflet atât de rănit și necredincios ca sufletul meu, să-i mărturisesc:
Nu valorez nimic, nu contez, nu sunt confortabil!
Urmez numai bătaia adâncă a inimii mele...

Să nu-ți negi tinerețea la bătrânețe, luptă întreaga viață să transformi într-un copac rodnic înflorirea ta adolescentină; acesta, insist, este drumul omului împlinit.
Vor spune că omul este animalul care se desăvârșește prin moarte.
Nu, spun eu.
Omul este animalul care se desăvârșește prin nemurire.
Simt că parcă ne-am lovi capetele de fier.
Dar, la un moment dat, se va sparge și fierul.
Pântecul de lut cuprinde în siguranță valoarea fiecărui copil al său și cu cât mai sus e sufletul pe care l-a creat, cu atât mai grea este responsabilitatea menirii sale, de a se salva pe sine, rasa lui sau lumea. De la prima, a doua, a treia poruncă ce trebuie urmată, sufletul său se valorizează.
Stelele, păsările, semințele din pământ, toate se supun. Numai omul, capul îl ridică și vrea să încalce legea și să transforme supunerea în libertate. De aceea, dintre toate ființele Domnului, numai omul poate păcătui. Iar a păcătui înseamnă să strici armonia.
Prima ta datorie, realizându-ți datoria față de rasa umană, este să-i simți în interiorul tău pe toți strămoșii.
A doua, să luminezi avântul lor și să le continui opera.
A treia datorie, să-ți îndemni copiii să te depășească.

Nu valorez nimic, nu contez, nu sunt confortabil!
Urmez numai bătaia adâncă a inimii mele...

Nu tu alegi ce să crezi. Acestea te aleg pe tine.
Cred în nenumăratele, efemerele chipuri pe care le-a luat Domnul de-a lungul secolelor și descopăr, în spatele nestăvilitei sale curgeri, unitatea absolută.
Niciodată să nu accepți limitele omului, distruge-le! Să negi ceea ce văd ochii tăi!
Să mori și să spui: Moartea nu există! Un singur drum duce la Domnul, acela care urcă.
Dacă EL nu vede mâna omului întinsă, nu o va întinde pe a Sa.
Mă aplec deasupra furnicii, deslușesc în ochiul ei lucios și negru, chipul lui Dumnezeu. EL este puterea infinită care transformă materia în spirit. Fiecare om are în el o parte din acest generator divin și de aceea reușește să înfăptuiască pâinea, apa, carnea și să le facă țel și faptă.
Dumnezeu nu este apa rece pe care s-o bei ca să te răcorești, o, nu, nu este. Este foc! Și trebuie să pășești deasupra lui. Și nu numai să pășești, și de accea este atât de greu, ci să dansezi deasupra lui. Sigur, fericit că poți dansa, focul devine apoi apă răcoroasă. Dar până să ajungi acolo, ce drum, ce luptă, ce agonie, Dumnezeule!

traducere Adina Velcea

Preluarea este permisă numai cu menționarea numelui traducătorului.