Ascultă Radio Poema

Se afișează postările cu eticheta traducere Adina Velcea. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta traducere Adina Velcea. Afișați toate postările

vineri, 30 ianuarie 2026

Charles Baudelaire - Poem exotic, traducere Adina Velcea (poem în proză)




Lasă-mă să inspir adânc parfumul părului tău, 
să-mi cufund chipul în el asemeni unui om însetat în apa unui izvor 
și să-l răsfir cu mâna ca pe o batistă parfumată 
pentru a elibera amintirile în văzduh.

De-ai putea ști tot ce văd, tot ce simt, ce aud în părul tău!
Sufletul meu se lasă purtat de parfum 
așa cum sufletul altor oameni călătorește pe muzică.

Părul tău adăpostește un întreg vis, plin de pânze și catarge, 
adăpostește mări vaste ale căror musoni mă poartă spre clime încântătoare 
unde spațiul e mai albastru, mai profund, 
unde aerul e îmbătat de miresmele fructelor, frunzelor și pielii omenești.

În oceanul părului tău întrezăresc un port fremătând de cântece melancolice, 
de oameni puternici de toate națiile 
și corăbii diverse ce își conturează arhitectura fină și complicată 
pe un cer imens unde domină căldura veșnică.

În mângăierile părului tău regăsesc 
moleșeala orelor îndelungi petrecute pe un divan, 
în cabina unei corăbii frumoase, 
legănată de balansul abia simțit al portului, 
printre ghivece cu flori și ulcioare răcoroase.

În vatra arzătoare a părului tău 
respir parfumul de tutun amestecat cu opiu și zahăr, 
în noaptea părului tău văd strălucind infinitul azurului tropical, 
pe țărmurile catifelate ale părului tău 
mă îmbăt de parfumul combinat al gudronului, moscului și uleiului de cocos.

Lasă-mă să mușc îndelung din cozile tale grele și negre.
Când îți mușc părul rebel, 
mi se pare că gust din amintiri.

traducere Adina Velcea

poem publicat în Prezentul, 24 august 1857 și în volumul La spleen de Paris, 1869
 



vineri, 29 martie 2024

Kiki Dimoula - Scrisoarea, traducere Adina Velcea



Poștașul,
târând în pașii lui speranța mea,
mi-a adus azi un plic
cu tăcerea ta.

Numele meu uitat era scris pe el.
Adresa mea, o stradă inexistentă.
Dar poștașul
a găsit-o, ascunsă în înfățișarea mea,
privind ferestrele care se înclinau împreună cu mine,
citindu-mi mâinile
care modelau deja un răspuns.

Voi deschide plicul cu răbdare
și voi răsfoi melancolică
nescrierile tale.

Mâine îți voi răspunde
trimițându-ți o poză cu mine.
Voi avea la rever trifoi rupt,
la piept, încrustat,
medalionul prăbușirii.

Iar la urechi îmi voi agăța, presupun,
tăcerea ta.

traducere Adina V.


Γράμμα

Ὁ ταχυδρόμος,
σέρνοντας στὰ βήματά του τὴν ἐλπίδα μου
μοῦ ῾φερε καὶ σήμερα ἕνα φάκελο
μὲ τὴ σιωπή σου.
Τὸ ὄνομά μου γραμμένο ἀπ᾿ ἔξω μὲ λήθη.
Ἡ διεύθυνσή μου ἕνας ἀνύπαρκτος δρόμος.
Ὅμως ὁ ταχυδρόμος
τὸν βρῆκε ἀποσυρμένο στὴ μορφή μου,
κοιτώντας τὰ παράθυρα ποὺ ἔσκυβαν μαζί μου,
διαβάζοντας τὰ χέρια μου
ποὺ ἔπλαθαν κιόλας μιὰ ἀπάντηση.
Θὰ τὸν ἀνοίξω μὲ τὴν καρτερία μου
καὶ θὰ ξεσηκώσω μὲ τὴ μελαγχολία μου
τ᾿ ἄγραφά σου.
Κι αὔριο θὰ σοῦ ἀπαντήσω
στέλνοντάς σου μιὰ φωτογραφία μου.
Στὸ πέτο θὰ ἔχω σπασμένα τριφύλλια,
στὸ στῆθος σκαμμένο
τὸ μενταγιὸν τῆς συντριβῆς.
Καὶ στ᾿ αὐτιά μου θὰ κρεμάσω-συλλογίσου-
τὴ σιωπή σου.




joi, 9 aprilie 2020

Charles Baudelaire - Ceasul, traducere Adina Velcea


Ceasul

Charles Baudelaire

Chinezii văd cât e ceasul în ochii pisicilor.
Într-o zi, un misionar plimbându-se în suburbia orașului Nanjink, și-a dat seama că-și uitase ceasul și a întrebat un băiețel cât este ora.
Puștiul Imperiului ceresc a șovăit o clipă; apoi, răzgândindu-se, i-a răspuns: „Vă voi spune”. Câteva momente mai târziu, a revenit ținând în brațe o pisică foarte mare și privind-o, cum se spune, în albul ochilor, a afirmat fără ezitare: „Nu este încă prânzul”. Ceea ce era adevărat.
Pentru mine, dacă mă ]nclin spre frumoasa Felină, așa de frumos numită, care face onoare sexului ei, mândriei inimii mele și parfumului spiritului meu, fie că e noapte, fie că e zi, în plină lumină sau în umbra opacă, în adâncul ochilor ei adorabili văd mereu clar ora, întotdeauna aceeași, o oră vastă, solemnă, la fel de mare cât spațiul, fără diviziuni de minute, nici de secunde, o oră imobilă, care nu poate fi marcată pe orologii, și în același timp, ușoară ca un suspin, rapidă ca o privire.
Și dacă vreun nepoftit  m-ar deranja în timp ce privirea mea se odihnește pe acest cadran minunat, dacă vreun geniu nesincer și intolerant, vreun demon întârziat, mi-ar spune: „ Ce privești cu atâta atenție acolo? Ce cauți în ochii acestei ființe? Vezi timpul, muritor risipitor și leneș?”, aș răspunde fără ezitare: „Da, văd timpul; timpul este Eternitatea!”
Nu-i așa, Doamnă, că acesta este un madrigal cu adevărat merituos și emfatic ca dumneavoastră? Într-adevăr, cu atâta plăcere am brodat această pretențioasă galanterie, încât nu te voi întreba nimic în schimb.

Charles Baudelaire

traducere Adina Velcea


L'HORLOGE

Les Chinois voient l'heure dans l'œil des chats.
Un jour un missionnaire, se promenant dans la banlieue de Nankin, s'aperçut qu'il avait oublié sa montre, et demanda à un petit garçon quelle heure il était.
Le gamin du céleste Empire hésita d'abord ; puis, se ravisant, il répondit : « Je vais vous le dire. » Peu d'instants après, il reparut, tenant dans ses bras un fort gros chat, et le regardant, comme on dit, dans le blanc des yeux, il affirma sans hésiter : « Il n'est pas encore tout à fait midi. » Ce qui était vrai.
Pour moi, si je me penche vers la belle Féline, la si bien nommée, qui est à la fois l'honneur de son sexe, l'orgueil de mon cœur et le parfum de mon esprit, que ce soit la nuit, que ce soit le jour, dans la pleine lumière ou dans l'ombre opaque, au fond de ses yeux adorables je vois toujours l'heure distinctement, toujours la même, une heure vaste, solennelle, grande comme l'espace, sans divisions de minutes ni de secondes, – une heure immobile qui n'est pas marquée sur les horloges, et cependant légère comme un soupir, rapide comme un coup d'œil.
Et si quelque importun venait me déranger pendant que mon regard repose sur ce délicieux cadran, si quelque Génie malhonnête et intolérant, quelque Démon du contretemps venait me dire : « Que regardes-tu là avec tant de soin ? Que cherches-tu dans les yeux de cet être ? Y vois-tu l'heure, mortel prodigue et fainéant ? » je répondrais sans hésiter : « Oui, je vois l'heure ; il est l'Éternité ! »
N'est-ce pas, madame, que voici un madrigal vraiment méritoire, et aussi emphatique que vous-même ? En vérité, j'ai eu tant de plaisir à broder cette prétentieuse galanterie, que je ne vous demanderai rien en échange.

Charles Baudelaire

Charles Baudelaire - Câinele și flaconul de parfum, traducere Adina Velcea



Câinele și flaconul de parfum

- Frumosul meu cățel, bunul meu cățel, dragul meu cățeluș, vino să miroși acest parfum excelent cumpărat de la cea mai bună parfumerie din oraș.

Câinele, bătând din coada, care este, cred eu, pentru aceste biete ființe, semnul corespondent al râsului și al zâmbetului, se apropie și își puse nasul umed pe sticluța deschisă; apoi, brusc, se retrase înfricoșat și a început să latre la mine a reproș.

- Ah, cățel rău, dacă ți-aș fi oferit un pachet cu excremente, l-ai fi mirosit cu plăcere și, posibil, l-ai fi devorat. Așadar, chiar și tu, tovarășul nedemn al vieții mele triste, te comporți asemeni publicului căruia nu trebuie să-i prezinți niciodată parfumuri delicate care-l exasperează, ci doar gunoaiele alese cu grijă.

Charles Baudelaire

traducere Adina Velcea

LE CHIEN ET LE FLACON

« – Mon beau chien, mon bon chien, mon cher toutou, approchez et venez respirer un excellent parfum acheté chez le meilleur parfumeur de la ville. » Et le chien, en frétillant de la queue, ce qui est, je crois, chez ces pauvres êtres, le signe correspondant du rire et du sourire, s'approche et pose curieusement son nez humide sur le flacon débouché ; puis, reculant soudainement avec effroi, il aboie contre moi, en manière de reproche.

« – Ah ! misérable chien, si je vous avais offert un paquet d'excréments, vous l'auriez flairé avec délices et peut-être dévoré. Ainsi, vous-même, indigne compagnon de ma triste vie, vous ressemblez au public, à qui il ne faut jamais présenter des parfums délicats qui l'exaspèrent, mais des ordures soigneusement choisies. »

Charles Baudelaire

duminică, 27 octombrie 2019

Nikos Kazantzakis - Trebuie să devii tu însuți soare, traducere Adina Velcea



Trebuie să devii tu soare ca să luminezi sorii stinși ai altora.
Nu există idei, există doar oameni care le poartă și acestea iau chipul omului care le duce.
Unde să găsesc un suflet atât de rănit și necredincios ca sufletul meu, să-i mărturisesc:
Nu valorez nimic, nu contez, nu sunt confortabil!
Urmez numai bătaia adâncă a inimii mele...

Să nu-ți negi tinerețea la bătrânețe, luptă întreaga viață să transformi într-un copac rodnic înflorirea ta adolescentină; acesta, insist, este drumul omului împlinit.
Vor spune că omul este animalul care se desăvârșește prin moarte.
Nu, spun eu.
Omul este animalul care se desăvârșește prin nemurire.
Simt că parcă ne-am lovi capetele de fier.
Dar, la un moment dat, se va sparge și fierul.
Pântecul de lut cuprinde în siguranță valoarea fiecărui copil al său și cu cât mai sus e sufletul pe care l-a creat, cu atât mai grea este responsabilitatea menirii sale, de a se salva pe sine, rasa lui sau lumea. De la prima, a doua, a treia poruncă ce trebuie urmată, sufletul său se valorizează.
Stelele, păsările, semințele din pământ, toate se supun. Numai omul, capul îl ridică și vrea să încalce legea și să transforme supunerea în libertate. De aceea, dintre toate ființele Domnului, numai omul poate păcătui. Iar a păcătui înseamnă să strici armonia.
Prima ta datorie, realizându-ți datoria față de rasa umană, este să-i simți în interiorul tău pe toți strămoșii.
A doua, să luminezi avântul lor și să le continui opera.
A treia datorie, să-ți îndemni copiii să te depășească.

Nu valorez nimic, nu contez, nu sunt confortabil!
Urmez numai bătaia adâncă a inimii mele...

Nu tu alegi ce să crezi. Acestea te aleg pe tine.
Cred în nenumăratele, efemerele chipuri pe care le-a luat Domnul de-a lungul secolelor și descopăr, în spatele nestăvilitei sale curgeri, unitatea absolută.
Niciodată să nu accepți limitele omului, distruge-le! Să negi ceea ce văd ochii tăi!
Să mori și să spui: Moartea nu există! Un singur drum duce la Domnul, acela care urcă.
Dacă EL nu vede mâna omului întinsă, nu o va întinde pe a Sa.
Mă aplec deasupra furnicii, deslușesc în ochiul ei lucios și negru, chipul lui Dumnezeu. EL este puterea infinită care transformă materia în spirit. Fiecare om are în el o parte din acest generator divin și de aceea reușește să înfăptuiască pâinea, apa, carnea și să le facă țel și faptă.
Dumnezeu nu este apa rece pe care s-o bei ca să te răcorești, o, nu, nu este. Este foc! Și trebuie să pășești deasupra lui. Și nu numai să pășești, și de accea este atât de greu, ci să dansezi deasupra lui. Sigur, fericit că poți dansa, focul devine apoi apă răcoroasă. Dar până să ajungi acolo, ce drum, ce luptă, ce agonie, Dumnezeule!

traducere Adina Velcea

Preluarea este permisă numai cu menționarea numelui traducătorului.



duminică, 22 septembrie 2019

Tasos Leivaditis - Confesiune, traducere Adina Velcea



Confesiune - Tassos Leivaditis

Într-o zi vreau să scrie pe mormântul meu: ”A trăit la granița unei vârste nedeterminate și a murit pentru lucrurile îndepărtate pe care le-a văzut într-un vis nesigur”.

traducere Adina Velcea


Ἐκμυστήρευση

Κι μιὰ μέρα θέλω νὰ γράψουν στὸν τάφο μου: ἔζησε στὰ σύνορα
μιᾶς ἀκαθόριστης ἡλικίας καὶ πέθανε γιὰ πράγματα μακρινὰ ποὺ
……εἶδε κάποτε σ᾿ ἕνα ἀβέβαιο ὄνειρο.

Τάσος Λειβαδίτης, ἀπὸ τὴ συλλογὴ Τὰ χειρόγραφά του φθινοπώρου (1990)

marți, 17 septembrie 2019

Nikos Karouzos - Copacul ignoranților, traducere Adina Velcea



Un doliu mare se înfășoară pe copac.
Toți cei nedreptățiți sunt arbori, dacă preferă așa, doar să fie nedreptățiți.
Doliul cu pământeasca lui culoare se înfășoară pe copac.
O, forță a vieții, topește doliul minții!


traducere Adina Velcea

Preluarea este permisă numai cu menționarea numelui traducătorului.



Τὸ δέντρο τῶν ἀγνοημάτων

Μιὰ συμφορὰ τυλίγεται στὸ δέντρο.
Ὅλοι οἱ ἀδικούμενοι δέντρα εἶναι
ἂν τὸ προτίμησαν αὐτό, μονάχα ν᾿ ἀδικοῦνται.
Ἡ συμφορὰ μὲ γήινο χρῶμα
τυλίγεται στὸ δέντρο.
Ὢ δύναμη τῆς ζωῆς
λιῶσε τῆς συμφορᾶς τὸ κεφάλι.


Νίκος Καροῦζος


Nikos Karouzos - Utilitatea amenințărilor, traducere Adina Velcea



Au început să mă încercuiască periculos, orele.
Ascult, frunzișul astăzi
a devenit un cor neliniștit.
Trebuie să trăiesc aceste puteri contrare.
O, inima mea - cea mai înfricoșătoare lună!


traducere Adina Velcea

Preluarea este permisă numai cu menționarea numelui traducătorului.


Ἡ χρησιμότητα τῆς ἀπειλῆς

Ἔχουν ἀρχίσει νὰ μὲ κυκλώνουν ἐπικίνδυνα οἱ ὧρες.
Ἀκούω τὰ φυλλώματα σήμερα
γίνηκαν ἀνήσυχα χορικά.
Πρέπει νὰ ζήσω τὶς ἀντίστροφες δυνάμεις.
Ὢ καρδιά μου - τρομαχτικότερη σελήνη!

Νίκος Καροῦζος


miercuri, 11 septembrie 2019

Charles Baudelaire - Nebunul și Venus, traducere Adina Velcea



Ce zi admirabilă! Parcul vast se întinde în fața ochilor, strălucind în soare, la fel ca tinerețea sub dominația iubirii. Extazul universal al lucrurilor nu este tulburat de niciun sunet, chiar apele par adormite. Spre deosebire de sărbătorile oamenilor, aici este o orgie silențioasă. Pare că o lumină din ce în ce mai puternică face obiectele din ce în ce mai strălucitoare; florile entuziasmate ard de dorința de a rivaliza cu azurul cerului prin energia culorilor; căldura face sesizabile parfumurile lor făcându-le să urce spre astre ca fumul.

Însă, în toată această bucurie universală, am zărit o ființă îndurerată. La picioarele unei statui colosale a lui Venus, unul din acei proști prefăcuți, unul din acei bufoni voluntari meniți a-i face pe regi să râdă atunci când remușcarea sau plictiseala îi chinuie, îmbrăcat într-un costum strălucitor și ridicol, purtând coarne și clopoței, îndreptându-se spre piedestal, a ridicat spre zeița nemișcată ochii plini de lacrimi. Iar ochii spuneau: ” Eu sunt ultimul și cel mai singur dintre oameni, lipsit de iubire și prietenie, cu mult inferior față chiar de cele mai imperfecte animale. Cu toate acestea, am reușit, eu însumi, să simt, să înțeleg Frumusețea veșnică! Ah, zeiță! fie-ți milă de tristețea și delirul meu!”

Dar, implacabila Venus, privea nedefinit în depărtare, cu ochii săi de marmură.

traducere Adina Velcea
(preluarea este permisă numai cu menționarea numelui traducătorului) 


Le fou et la Vénus 

Quelle admirable journée ! Le vaste parc se pâme sous l'œil brûlant du soleil, comme la jeunesse sous la domination de l'Amour. L'extase universelle des choses ne s'exprime par aucun bruit; les eaux elles-mêmes sont comme endormies. Bien différente des fêtes humaines, c'est ici une orgie silencieuse. On dirait qu'une lumière toujours croissante fait de plus en plus étinceler les objets; que les fleurs excitées brûlent du désir de rivaliser avec l'azur du ciel par l'énergie de leurs couleurs, et que la chaleur, rendant visibles les parfums, les fait monter vers l'astre comme des fumées. Cependant, dans cette jouissance universelle, j'ai aperçu un être affligé. Aux pieds d'une colossale Vénus, un de ces fous artificiels, un de ces bouffons volontaires chargés de faire rire les rois quand le Remords ou l'Ennui les obsède, affublé d'un costume éclatant et ridicule, coiffé de cornes et de sonnettes, tout ramassé contre le piédestal, lève des yeux pleins de larmes vers l'immortelle Déesse. Et ses yeux disent: « – Je suis le dernier et le plus solitaire des humains, privé d'amour et d'amitié, et bien inférieur en cela au plus imparfait des animaux. Cependant je suis fait, moi aussi, pour comprendre et sentir l'immortelle Beauté ! Ah ! Déesse ! ayez pitié de ma tristesse et de mon délire ! » Mais l'implacable Vénus regarde au loin je ne sais quoi avec ses yeux de marbre.

Charles Baudelaire 

marți, 10 septembrie 2019

Charles Baudelaire - Confesiunea unui artist, traducere Adina Velcea



Sfărșitul zilelor de toamnă este atât de pătrunzător! Ah, pătrunzător până la durere! căci el are anumite senzații duioase al căror val nu exclude intensitatea; și nu există culme mai ascuțită decât cea a infinitului. Nici încântare mai mare decât să-ți umpli privirea cu imensitatea cerului și a mării! Singurătate, tăcere, incomparabila castitate a azurului! Pânza tremurândă a unei bărcuțe la orizont și care prin dimensiunile sale și prin izolarea ei imită existența mea iremediabilă, melodia monotonă a brizei, toate aceste lucruri mă fac să mă gândesc la mine și eu cred că ele (căci în grandoarea reveriei, eul se pierde repede), ele gândesc, îmi vorbesc, dar muzical și pitoresc, fără eforturi, fără raționamente, fără deducții.

Deodată, aceste gânduri, care izvorăsc din mine sau pornesc de la aceste lucruri, devin curând prea intense. Energia voluptății creează o indispoziție și o suferință pozitivă. Nervii mei prea întinși dau vibrații crude și dureroase. Acum, profunzimea cerului mă consternează, limpezimea sa mă exasperează. Nemișcarea mării, acest spectacol constant mă revoltă...
Ah! trebuie să suferim veșnic sau să fugim mereu din fața frumuseții? Natură, încântătoare și fără milă, rivală mereu victorioasă, lasă-mă! Nu mă mai ispiti cu dorințele mele și orgoliul meu! Contemplarea frumosului este un duel în care artistul strigă de spaimă înainte de a fi învins.

traducere Adina Velcea


Le confiteor de l’ artiste 

Que les fins de journées d'automne sont pénétrantes ! Ah ! pénétrantes jusqu'à la douleur ! car il est de certaines sensations délicieuses dont le vague n'exclut pas l'intensité; et il n'est pas de pointe plus acérée que celle de l'Infini. Grand délice que celui de noyer son regard dans l'immensité du ciel et de la mer ! Solitude, silence, incomparable chasteté de l'azur ! une petite voile frissonnante à l'horizon, et qui par sa petitesse et son isolement imite mon irrémédiable existence, mélodie monotone de la houle, toutes ces choses pensent par moi, ou je pense par elles (car dans la grandeur de la rêverie, le moi se perd vite !); elles pensent, dis-je, mais musicalement et pittoresquement, sans arguties, sans syllogismes, sans déductions. Toutefois, ces pensées, qu'elles sortent de moi ou s'élancent des choses, deviennent bientôt trop intenses. L'énergie dans la volupté crée un malaise et une souffrance positive. Mes nerfs trop tendus ne donnent plus que des vibrations criardes et douloureuses. Et maintenant la profondeur du ciel me consterne, sa limpidité m'exaspère. L'insensibilité de la mer, l'immuabilité du spectacle me révoltent... Ah ! faut-il éternellement souffrir, ou fuir éternellement le beau ? Nature, enchanteresse sans pitié, rivale toujours victorieuse, laisse-moi ! Cesse de tenter mes désirs et mon orgueil ! L'étude du beau est un duel où l'artiste crie de frayeur avant d'être vaincu.

Charles Baudelaire


luni, 9 septembrie 2019

Charles Baudelaire - Străinul, traducere Adina Velcea



- Pe cine iubești cel mai mult, om enigmatic, spune? Pe tatăl tău, pe mama ta, pe sora sau pe fratele tău?
- Nu am nici tată, nici mamă, nici soră, ori frate.
- Pe prietenii tăi?
- Folosești un cuvânt al cărui sens mi-a rămas necunoscut până azi.
- Poate, țara ta?
- Nu știu nici măcar la ce latitudine se află.
- Poate, frumusețea?
- Mi-ar plăcea, de bunăseamă, o zeiță nemuritoare.
- Aurul?
- Îl urăsc așa cum tu îl urăști pe Dumnezeu.
- Eh, deci ce îți place, străinule incredibil?
- Îmi plac norii... norii care trec... acolo jos, și acolo jos... minunații nori!

traducere Adina Velcea 


L’étranger

– Qui aimes-tu le mieux, homme énigmatique, dis ? ton père, ta mère, ta sœur ou ton frère ?
– Je n'ai ni père, ni mère, ni sœur, ni frère. 
– Tes amis ? 
– Vous vous servez là d'une parole dont le sens m'est resté jusqu'à ce jour inconnu. 
– Ta patrie ? 
– J'ignore sous quelle latitude elle est située. 
– La beauté ? 
– Je l'aimerais volontiers, déesse et immortelle. 
– L'or ? 
– Je le hais comme vous haïssez Dieu. 
– Eh! qu'aimes-tu donc, extraordinaire étranger? 
– J'aime les nuages.. les nuages qui passent... là-bas... là-bas... les merveilleux nuages !

Charles Baudelaire 

vineri, 6 septembrie 2019

Tasos Leivaditis - Cel care tace, traducere Adina Velcea

(Tot ce nu am trăit, ne aparține - Tasos Leivaditis)



Amurgul are întotdeauna tristețea 
unei nesfârșite despărțiri.
Și eu am locuit în camere închiriate, 
cu scări întunecate 
care duc 
nu se știe unde...

Cu proprietare de vărstă mijlocie
care refuză
plâng puțin, 
apoi se retrag
și a doua zi dimineață 
aerisesc casa
de acele suspine adânci...

În paturile vechi, 
cu mănere la toate cele patru colțuri,
s-au întins și au visat 
mulți trecători prin lumea aceasta
și apoi au adormit
dulci și neștiutori 
ca morții din vechile cimitire.

Dar tu taci. 
De ce nu vorbești? 
Spune-mi! 
De ce am venit aici?
De unde am venit? 
Și aceste hieroglife ale ploii pe pământ...
Ce vor să spună?

Oh, dacă ai fi putut să le citești...
Totul s-ar fi schimbat.

Când, în sfârșit, după ani, m-am întors...
am găsit aceleași drumuri pustii, 
aceeași tutungerie în colț...

Și întregul necunoscut 
de la ora înserării.

traducere Adina Velcea


Αὐτὸς ποὺ σωπαίνει

Τὸ σούρουπο ἔχει πάντα τὴ θλίψη
ἑνὸς ἀτέλειωτου χωρισμοῦ
Κι ἐγὼ ἔζησα σὲ νοικιασμένα δωμάτια
μὲ τὶς σκοτεινὲς σκάλες τους
ποὺ ὁδηγοῦνε
ἄγνωστο ποῦ…

Μὲ τὶς μεσόκοπες σπιτονοικοκυρὲς
ποὺ ἀρνοῦνται
κλαῖνε λίγο
κι ὕστερα ἐνδίδουν
καὶ τ᾿ ἄλλο πρωί,
ἀερίζουν τὸ σπίτι
ἀπ᾿ τοὺς μεγάλους στεναγμούς…

Στὰ παλαιικὰ κρεβάτια
μὲ τὰ πόμολα στὶς τέσσερις ἄκρες
πλάγιασαν κι ὀνειρεύτηκαν
πολλοὶ περαστικοὶ αὐτοῦ τοῦ κόσμου
κι ὕστερα ἀποκοιμήθηκαν
γλυκεῖς κι ἀπληροφόρητοι
σὰν τοὺς νεκροὺς στὰ παλιὰ κοιμητήρια

Ὅμως ἐσὺ σωπαίνεις…
Γιατί δὲ μιλᾷς;
Πές μου!
Γιατί ἤρθαμε ἐδῶ;
Ἀπὸ ποῦ ἤρθαμε;
Κι αὐτὰ τὰ ἱερογλυφικὰ τῆς βροχῆς πάνω στὸ χῶμα;
Τί θέλουν νὰ ποῦν;

Ὤ, ἂν μποροῦσες νὰ τὰ διαβάσεις!!!
Ὅλα θὰ ἄλλαζαν…

Ὅταν τέλος, ὕστερα ἀπὸ χρόνια ξαναγύρισα…
δὲ βρῆκα παρὰ τοὺς ἴδιους ἔρημους δρόμους,
τὸ ἴδιο καπνοπωλεῖο στὴ γωνιά…

Κι ὁλόκληρο τὸ ἄγνωστο
τὴν ὥρα ποὺ βραδιάζει…

Τάσος Λειβαδίτης

Preluarea sau distribuirea este permisă numai cu menționarea numelui traducătorului.

Tasos Leivaditis - Te aștept pretutindeni, traducere Adina Velcea



Și dacă va sosi vreodată momentul să ne despărțim, iubita mea,
nu-ți pierde curajul.
Cea mai mare calitate a omului este să aibă inimă.
Dar, mai presus de toate este ca atunci când e nevoie,
să nu asculte de ea.

Dragostea noastră, mâine, va fi citită de copii în cărțile de școală,
alături de numele stelelor și îndatoririle celor apropiați.
Dacă mi s-ar fi dăruit întreaga veșnicie fără tine,
aș fi preferat un moment scurt alături de tine.

Îmi voi aminti mereu ochii tăi arzători și mari 
ca două nopți de iubire din timpul războiului.

Ah, da! Am uitat să-ți spun că spicele sunt aurii și nesfârșite,
deoarece te iubesc.

Închide casa. Dă unei vecine cheia și mergi mai departe.
Acolo unde familiile împart o pâine la opt,
acolo unde se prelinge imensa umbră a celor împușcați.
În orice parte a lumii, la orice oră, 
acolo unde oamenii se luptă și mor 
pentru o lume nouă... acolo am să te aștept, iubita mea.

traducere Adina Velcea 



Σὲ περιμένω παντοῦ

Κι ἂν ἔρθει κάποτε ἡ στιγμὴ νὰ χωριστοῦμε, ἀγάπη μου,
μὴ χάσεις τὸ θάρρος σου.
Ἡ πιὸ μεγάλη ἀρετὴ τοῦ ἀνθρώπου, εἶναι νὰ ᾿χει καρδιά.
Μὰ ἡ πιὸ μεγάλη ἀκόμα, εἶναι ὅταν χρειάζεται
νὰ παραμερίσει τὴν καρδιά του.

Τὴν ἀγάπη μας αὔριο, θὰ τὴ διαβάζουν τὰ παιδιὰ στὰ σχολικὰ βιβλία, πλάι στὰ ὀνόματα τῶν ἄστρων καὶ τὰ καθήκοντα τῶν συντρόφων.
Ἂν μοῦ χάριζαν ὅλη τὴν αἰωνιότητα χωρὶς ἐσένα,
θὰ προτιμοῦσα μιὰ μικρὴ στιγμὴ πλάι σου.

Θὰ θυμᾶμαι πάντα τὰ μάτια σου, φλογερὰ καὶ μεγάλα,
σὰ δύο νύχτες ἔρωτα, μὲς στὸν ἐμφύλιο πόλεμο.

Ἄ! ναί, ξέχασα νὰ σοῦ πῶ, πὼς τὰ στάχυα εἶναι χρυσὰ κι ἀπέραντα, γιατὶ σ᾿ ἀγαπῶ.

Κλεῖσε τὸ σπίτι. Δῶσε σὲ μιὰ γειτόνισσα τὸ κλειδὶ καὶ προχώρα. Ἐκεῖ ποὺ οἱ φαμίλιες μοιράζονται ἕνα ψωμὶ στὰ ὀκτώ, ἐκεῖ ποὺ κατρακυλάει ὁ μεγάλος ἴσκιος τῶν ντουφεκισμένων. Σ᾿ ὅποιο μέρος τῆς γῆς, σ᾿ ὅποια ὥρα,
ἐκεῖ ποὺ πολεμᾶνε καὶ πεθαίνουν οἱ ἄνθρωποι γιὰ ἕνα καινούργιο κόσμο... ἐκεῖ θὰ σὲ περιμένω, ἀγάπη μου!

Τάσος Λειβαδίτης

Preluarea sau distribuirea este permisă numai cu menționarea numelui traducătorului.