Tasos Leivaditis - Dar serile...

Și iată-ne aici,
fără bagaje,
dar cu o lună atât de frumoasă!
Am visat la o lume mai bună.
Biată umanitate, nu ai putut
nici măcar încă un capitol să scrii.
Ca o scândură dintr-o epavă tristă
navighează vechiul nostru continent.

Cât de frumos miroase pământul seara!

Bineînțeles că i-au plăcut
idealurile umanității,
dar păsările
au zburat mai departe.

O lume fără inimă, dură,
care niciodată nu a deschis o umbrelă
deasupra unui copac atunci când plouă.

Cât de frumos miroase pământul seara!

Mai târziu, au descoperit busola 

ca să moară în altă parte,
au descoperit lăcomia
ca să rămână morți pentru totdeauna.

Dar pe măsură ce se înserează,
undeva, un flaut
sau o stea pledează
pentru întreaga umanitate.

Cât de frumos miroase pământul seara!

În timp ce stau în camera mea,
îmi vin, pe neașteptate, idei strălucitoare.
Port sacoul tatălui meu
și astfel suntem doi,
iar dacă vreodată m-au auzit lătrând
a fost pentru a crea
un aer de libertate în cameră.

Cât de frumos miroase pământul seara!

Cândva, într-o zi vom face dreptate
cu o stea sau o iasomie,
ca un cântec care când plouă
e de partea celor săraci.

Cât de frumos miroase pământul seara!

Dă-mi mâna...
Dă-mi mâna ta.

traducere Adina V.

Ἀλλὰ τὰ βράδια

Καὶ νὰ ποὺ φτάσαμε ἐδῶ
Χωρὶς ἀποσκευὲς
Μὰ μ᾿ ἕνα τόσο ὡραῖο φεγγάρι
Καὶ ἐγὼ ὀνειρεύτηκα ἕναν καλύτερο κόσμο
Φτωχὴ ἀνθρωπότητα, δὲν μπόρεσες
οὔτε ἕνα κεφαλαῖο νὰ γράψεις ἀκόμα
Σὰ σανίδα ἀπὸ θλιβερὸ ναυάγιο
ταξιδεύει ἡ γηραιά μας ἤπειρος

Ἀλλὰ τὰ βράδια τί ὄμορφα
ποῦ μυρίζει ἡ γῆ

Βέβαια ἀγάπησε
τὰ ἰδανικά της ἀνθρωπότητας,
ἀλλὰ τὰ πουλιὰ
πετοῦσαν πιὸ πέρα

Σκληρός, ἄκαρδος κόσμος,
ποῦ δὲν ἄνοιξε ποτὲ μίαν ὀμπρέλα
πάνω ἀπ᾿ τὸ δέντρο ποὺ βρέχεται

Ἀλλὰ τὰ βράδια τί ὄμορφα
ποῦ μυρίζει ἡ γῆ

Ὕστερα ἀνακάλυψαν τὴν πυξίδα
γιὰ νὰ πεθαίνουν κι ἀλλοῦ
καὶ τὴν ἀπληστία
γιὰ νὰ μένουν νεκροὶ γιὰ πάντα

Ἀλλὰ καθὼς βραδιάζει
ἕνα φλάουτο κάπου
ἢ ἕνα ἄστρο συνηγορεῖ
γιὰ ὅλη τὴν ἀνθρωπότητα

Ἀλλὰ τὰ βράδια τί ὄμορφα
ποῦ μυρίζει ἡ γῆ

Καθὼς μένω στὸ δωμάτιό μου,
μοῦ ᾿ρχονται ἄξαφνα φαεινὲς ἰδέες
Φοράω τὸ σακάκι τοῦ πατέρα
κι ἔτσι εἴμαστε δύο,
κι ἂν κάποτε μ᾿ ἄκουσαν νὰ γαβγίζω
ἦταν γιὰ νὰ δώσω
ἕναν ἀέρα ἐξοχῆς στὸ δωμάτιο

Ἀλλὰ τὰ βράδια τί ὄμορφα
ποῦ μυρίζει ἡ γῆ

Κάποτε θὰ ἀποδίδουμε δικαιοσύνη
μ᾿ ἕνα ἄστρο ἢ μ᾿ ἕνα γιασεμὶ
σὰν ἕνα τραγοῦδι ποὺ καθὼς βρέχει
παίρνει τὸ μέρος τῶν φτωχῶν

Ἀλλὰ τὰ βράδια τί ὄμορφα
ποῦ μυρίζει ἡ γῆ!

Δῶς μου τὸ χέρι σου...
Δῶς μου τὸ χέρι σου.

Τάσος Λειβαδίτης